Sau, altfel pusă problema: credea cineva că România a primit un premiu de bună comportare care a constat în intrarea în Schengen ? Vai…vai!...
România nu-i decât o coloníe!… Am scris cu accent pe „i” ca nu cumva să se găndească cineva că văd România ca pe o ţară frumos parfumată, mirosind toată a colónie…
Sau… o fi o ţară parfumată, care miroase frumos… a gaz metan! Nu „o fi”, chiar este! Mirosul iese de sub apele noastre şi se duce până pe vârful munţilor altora, care-l adulmecă pofticios. Şi eficient!
Înainte de veniea anului 2025, unul care n-a ajuns în turul doi al prezidenţialelor, era foarte sigur că în curând vom fi admişi în Schengen. Meritocraţie, sau ploconeală ? Acestea erau variantele posibile. Răspunsul îl dă „Ziarul Financiar”, din care reproduc aici un fragment:
„OMV Austria a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din Marea Neagră începând din 2027, au declarat pentru Reuters trei persoane familiare cu situaţia, în contextul în care Europa caută noi modalităţi de a-şi consolida securitatea energetică după ce a întrerupt legăturile cu Rusia, scrie Reuters. Conform unor surse de înalt nivel din cadrul responsabililor relaţiilor româno-austriece, intrarea în Schengen a României a fost condiţionată de semnarea acestui contract de furnizare a gazului din Marea Neagra catre Austria şi Germania”.
(sursa şi întregul articol pe: https://www.zf.ro/companii/energie/si-iata-ca-iese-la-iveala-pretul-schengenului-gazele-din-marea-22637414)

Întodeauna colonia asta a dat ceva în schimbul a ceva. A dat ceva ca să fie primită în ceva. După ce a dat ploconul, cei care l-au dat s-au împăunat cu merite doar de ei închipuite. Cei care l-au luat, au acceptat, într-un profund gest de scârbă, asemănător cu acea reacţie pe care o avem când trece un om pe lângă noi care lasă urme adânci de duhoare. Să se ducă repede şi departe de noi !

Vreau să ştiu dacă cineva care va citi acest articol poate să-mi spună dacă a avut posibilitatea să vadă rezoluţiile negocierilor de preaderare a viitoarei colonii numită România în Uniunea Europeană, acea uniune care are mai multe viteze. Sau mai multe variante de egalitate, „dar nu pentru căţei” (Grigore Alexandrescu în „Câinele şi căţelul”). Dac-am putea citi condiţiile de preaderare, pe capitole, aşa cum tot eram informaţi, am înţelege unde e petrolul, unde e carnea de porc, cum de-a dispărut industria uşoară, toate, toate, toate!

Am căutat pe adt.arcanum.com un cuvânt: ploconeală. Ziarul „Libertatea” publica în februarie 1997, un articol de Adrian Halpert despre vizita Lui Jacques Chirac la Bucureşti. Citez din articol: „Pregătirile pentru primirea marelui mesager al Vestului au frizat penibilul. De mult n-am mai văzut câte zece muncitori chinuindu-se să mute un semafor. De mult n-am mai văzut stâlpi spălați cu detergent, gropi astupate în grabă pe „traseul prezidențial”, tarabe ridicate la grămadă, stegulețe tâmpe atârnate prin tot orașul”.

În 1997 ne ploconeam (pardon… ne pregăteam!) să întrăm în UE. Autorităţile ar fi făcut orice pentru o vorbă bună pusă din partea Vestului acolo unde trebuie. S-ar fi făcut orice, numai să se îndeplinească visul de aderare. Chiar şi mutarea unui semafor.

Acum, în 2025, suntem mai secretoşi, dar tot dăm ce ni se cere.

Pănă la urmă, adevărul iese frumuşel la suprafaţă, întocmai ca gazul metan din Marea Neagră. Fiind un gaz inodor, sper că măcar ceva mirosuri îi vor adăuga cei care-şi bat joc de ţară şi abia apoi fi-va folosit de „ăilalţi” spre binele lor şi umflarea buzelor noastre!